„Nu mă mai preocupă nimic legat de voi!”, strigă Chadwick, personajul interpretat de Alex Popa. Cocoțat pe un scaun, înfășurat în bandă adezivă și ud, după ce un coleg, Bennet (Matei Arvunescu), l-a băgat cu capul în toaletă, tânărul rămâne calm și demn. Fața îi este plină de ruj roșu pentru că tot Bennet o forțase pe Tanya (Teo Dincă) să-l dea cu ruj pe buze și apoi pe iubita lui, Cissy (Ana Udroiu), să-l sărute, doar ca să aibă un motiv în plus să-l batjocorească, așa cum făcuse tot liceul.
Inspirată dintr-un caz real
Scena face parte din spectacolul „Punk Rock”, jucat până recent la Teatrul Excelsior. Niște adolescenți dintr-un orășel de lângă Manchester sunt în ultimul an de liceu, cu doar câteva luni înainte de examenele finale. Cei șapte tineri reprezintă toate tipologiile de elevi, de la bully-ul și tocilarul până la fata cea nouă și sportivul.
Își petrec mare parte…