Vicepreşedintele american Kamala Harris, candidata democraţilor la alegerile prezidenţiale din acest an, a prezentat recent un plan fiscal menit să atragă aproape 5.000 miliarde de dolari în decursul unui deceniu. Aceasta a inclus susţinerea pentru propunerea privind taxa controversată, care a făcut de asemenea parte din planul privind bugetul federal pe 2025 al preşedintelui Joe Biden.
Conform planului, cei cu avuţii de peste 100 milioane de dolari ar urma să plătească taxe de cel puţin 25% pe o combinaţie între venituri şi câştigurile nerealizate de capital – valoarea aprecierii activelor deţinute, ce includ acţiuni, obligaţiuni, proprietăţi şi alte active cum ar fi investiţii în start-up-uri.
Propunerea nu are şanse foarte mari de a fi adoptată, însă dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar schimba fundamental modul în care cei mai bogaţi americani sunt taxaţi….