În numai doi ani, unul dintre cele mai sărace județe din România a trecut de la școli cu wc-uri în fundul curții la educație ultra-tehnologizată. Cel mai bine dotate sunt liceele tehnologice din rural, tocmai pentru ca fiii de țăran să primească o șansă la viitor.
Liceul din Trusești este modernizat FOTO Cosmin Zamfirache
Educația botoșăneană s-a făcut mereu remarcată la nivel național prin olimpici și licee de elită, dar și prin școlile cu toalete în fundul curții. Considerat unul dintre cele mai sărace județe din România, Botoșani a ținut mereu topurile zonelor din țară cu școli catastrofale, din punct de vedere al infrastructurii. Fie că elevii învățau în școli de Ev Mediu, din chirpici, prost încălzite și cu pereții crăpați, fie nu aveau autorizație sanitară de funcționare din cauza toaletelor din capătul ogrăzii sau a lipsei de apă curentă.
Acest trend negativ s-a menținut până de curând. În anul…