Ministrul Educației, Daniel David, îi dă replica președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în dezbaterea materiilor de liceu, spunând că avem șansa de a trece, în sfârșit, de la un sistem de educație centralizat, la unul aerisit, echilibrat și cu adevărat relevant pentru elevi.
ministrul Educației, Daniel David. Sursa: Mediafax
Reacția oficialului vine în contextul în care președintele Academiei Române a acuzat o „nouă ofensivă contra istoriei și geografiei”, spunând că Ministerul Educației a scos din trunchiul comun cele două Cenușărese ale materiilor școlare, „cu posibilitatea puțin probabilă ca școala să poată repara vag această nedreptate”.
Ion Aurel Pop acuză faptul că disciplina Istorie a fost pedepsită și scoasă din programa ultimelor două clase de liceu în detrimentul unor materii moderniste. „Ce atâta română, istorie, latină, geografie?”, se întreabă retoric, dar și ironic,…