Din fericire, greierii nu ştiu să citească şi ocolesc bibliotecile. Nu vor afla niciodată despre nedreptatea pe care le-au făcut-o La Fointaine şi Topârceanu. Greierii nu sunt deloc leneşi, iar cu furnicile se ştiu doar din vedere. Dacă ar trebui să contrapunem furnicile greierilor – natura are oroare de vidul unor astfel de comparaţii – furnicile sunt imaginea vieţii active, pe când greierii sunt imaginea vieţii contemplative.
Greierele poate să fie figura alegorică a artistului (au intuit ceva cei doi poeţi). Nimeni nu are pretenţia să fie harnic, ci talentat.
În China, de paisprezece secole până în zilele noastre, greierii au devenit… insecte de companie. Întâi la curţile imperiale, închişi în sofisticate „colivii” de aur, apoi prin curţile oamenilor. Cinismul unora a inventat lupte între greieri, după modelul luptelor între cocoşi. Gurmeţii au născocit o delicatesă: greieri la tigaie.
De ce mă aplec în iarbă…
