Țările nordice vor introduce o nouă reglementare, potrivit căreia elevii vor fi obligați să predea telefoanele la începutul cursurilor și să le ia la final. România le-a luat-o înainte și a introdus o astfel de măsură încă de anul școlar precedent. Dă rezultate măsura, la mai bine de un an de la implementare? Da, spune directoarea Școlii Gimnaziale ,,Sfinții Voievozi” din Capitală. La nivel de liceu, lucrurile sunt însă mai complicate. Ce-i drept, în alte țări europene regulile sunt mai flexibile la acest nivel de învățământ.
FOTO Pixabay
Care sunt regulile
Reglementările privind folosirea telefoanelor la școală au fost introduse în România atât în Statutul Elevului, cât și în Regulamentul-cadru de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), în 2024. Potrivit regulilor, elevilor le este interzis ,,să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații…
