Începutul de an ne găsește tot fără ministru al Educației, după demisia lui Daniel David. Iar în spațiul public a fost avansată o nouă idee, de către consilierul prezidențial Sorin Costreie și preluată apoi de liderul de sindicat Marius Nistor: doi miniștri ai Educației, unul pentru învățământul preuniversitar și altul pentru universitar. Am întrebat mai mulți actori din sistem cum văd o astfel de soluție. Ideea nu este rea, dar depinde de implementare, este părerea unanimă.
Ce soluții sunt avansate pentru Educație. Foto: Facebook
Cum sună ideea avansată
,,Eu de ani de de zile spun că mai degrabă cred că nouă ni s ar potrivi modelul francez, polenez, suedez, care au două ministere separate, au un minister al educației și un minister al universităților și cercetării”, spunea Sorin Costreie, consilier prezidențial pe probleme de educație, în cadrul unui podcast realizat de Educație Privată.
Acesta a adus și…
