Cine este Mihai Dimian, propunerea PNL pentru funcția de ministru al Educației

Biroul Politic al PNL s-a reunit luni, 2 martie, iar în cadrul ședinței a fost validată oficial propunerea pentru funcția de ministru al Educației, fiind nominalizat rectorul Mihai Dimian.

Mihai Dimian/FOTO: Facebook

„La inițiativa președintelui PNL și premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus și validat, în unanimitate, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Propunerea PNL pentru portofoliul Educației, domnul Mihai Dimian, a prezentat în cadrul ședinței BPN viziunea sa asupra reformării și dezvoltării acestui domeniu”, transmite PNL într-un comunicat.

Rectorul Mihai Dimian este susținut de PNL în calitate de independent, arată partidul, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învățământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în același timp…

Citeşte mai mult

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *