În era celor mai sofisticate tehnologii, când acestea năvălesc în existența noastră până în cele mai intime cotloane, cu tendința de a cunoaște și de a ne înlocui în propriile vieți, ne plângem tot mai des de lipsă de timp pentru noi înșine. Atunci când reușim, totuși, să ne smulgem pentru scurtă vreme din vârtejul cotidianului și să ne aplecăm asupra noastră, o facem cu sumbră îngândurare. Îngânduirea devine un adevărat lux al minții, chiar dacă, ni s-a dovedit psihostatistic că „99% dintre lucrurile asupra cărora ne îngrijorăm nu se vor întâmpla niciodată”.
Refuzând să simțim prezentul, clipa – așa cum o fac florile câmpului, copacii, cum o fac până și frustratele plante din ghiveci – încep să dau dreptate celor care consideră că… „istoria este pierdere de timp”.
Cea mai adâncă dintre cugetările despre timp aparține însă unui păstor de capre din Tibet: „Oamenii spun că timpul trece. Timpul…
