Elevii din județul Vrancea, care învață în frig de când s-au întors din vacanță, cer să intre în on-line. Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a transmis că situația nu mai poate fi tolerată.
Acolo unde se poate, sălile de clasă sunt încălzite cu calorifere electrice. Arhivă
Peste 11.000 de elevi și preșcolari din Focșani stau zilnic în frig la școală din cauza datoriilor acumulate de autoritățile locale, fiind nevoiți să poarte haine groase pentru a face față condițiilor. Reprezentanții Consiliul Județean al Elevilor Vrancea subliniază că această situație pune în pericol sănătatea elevilor și subminează dreptul fundamental la educație.
„Susţinem cu tărie că învăţământul online este singura opţiune adecvată, pentru ca elevii să aibă parte de un mediu sigur şi sănătos. Având în vedere condiţiile actuale, facem apel ca tranziţia către educaţia online să se urgenteze!”, precizează elevii…